Biblioteca Municipală Codlea
Catalogul conține  17608  titluri și  17462 exemplare

  • Baroane!
  • Tipul înregistrării: Text tipărit: monografic
    Autor: Cărtărescu, Mircea (1956-)
    Responsabilitate: Mircea Cărtărescu
    Editura: Humanitas
    Locul publicării: București
    Anul Ediției: 2005
    ISBN: 973-50-1082-8
    Descriere: 222 p. : paperback; 13x20 cm.
    Limba: Română
    Subiect: literatură română - publicistică
    Subiect: publicistică
    Subiect: proză scurtă
    Sumar sau abstract:
    „M-am străduit să scriu articolele din Jurnalul ațional cuprinse în acest volum, pentru un public foarte larg, în așa fel încât părerile mele să fie nu doar înțelese, ci și, cumva, interiorizate de oamenii care le citesc. E ușor să fii lizibil, e mult mai greu să fii credibil. Dacă publicul acestui cotidian – ca și cel, mult mai divers, al acestei cărți – simte că, atunci când am dreptate și atunci când mă înșel, scriu cu aceeași bună-credință, având ca ghid doar bietul meu discernământ, înseamnă că nu-mi irosesc vremea degeaba cu niște rânduri sortite să trăiască o zi. Nu mă erijez, prin aceasta, nici în gazetar, nici în analist politic, nici în moralist. Ideologia (de orice fel) nu e partea mea tare. Veți găsi în paginile acestei cărți simple păreri ale unui om care scrie, de un sfert de veac, tot felul de lucruri, având clipă de clipă-n minte cuvintele lui Demetriu Ladima: Eu sunt un om care scrie. Dacă nu scriu ce cred, la ce să mai scriu?
    • Mircea Cărtărescu
    Cota topografică: Literatură română/C32
    Clasificare: 821.135.1-92
Unităţi
Număr inventar Nume localizare Clasă unitate Tip material Cota Clasă utilizare Situaţie împrumut Rezervări Număr Volum Note Fişiere ataşate  
63880
Secția Împrumut: Sala 2
Împrumut
Carte tipărită
821.135.1-92/C32
1.Normal
La raft
0
Literatură română
Evaluări
Exportă
Filiala de unde se ridică
Vă rugăm să schimbaţi parola