<div align="justify">Poezia lui Blaga dobândește o factură foarte personală, rezultată dintr-o rară împăcare a spiritului reflexiv, hrănit mereu de otrava îndoielii, cu impresionabilitatea genuină, cu impresionabilitatea genuină, în stare de grație copilărească, dintr-o alianță fericită a singularității împinse până la bizarerie, cu anonimatul creației populare și cu nota ei națională atât de pregnantă. Un soi ciudat de mitologie literară ia naștere pe acest fond sufletesc. Ea e de esență folclorică, are un aer autentic românesc, transilvănean chiar, s-ar putea spune, dar rămâne totuși pronunțat blagiană.<br><br>Fauna care o populează, unicorni fără glas, urși împărați, păsări prefăcute în oameni, greieri cu apucături popești, fete ale pământului, șerpi domestici, balauri obișnuiți să fure lapte albastru de la stâni închipuie o țară din basme, străveche, întrezărită parcă într-o sclipire de rouă diamantină prin dimineața legendei. E un eden pădureț, așternut cu covoare de mușchi jilav, și scufundat într-o tăcere de biserică. Doar chemări melancolice de tulnic se aud undeva, departe... Viața se urzește aici într-o înfrățire intimă cu regnul vegetal. De fapt, totul crește din ierburi, frunze și copaci, are o origine silvestră. Blaga proiectează poetic asupra realității imaginea infantilă tradițională a tărâmului stăpânit de mister și deschis permanent miracolelor: pădurea. <br><div align="right">• Ov. S. Crohmălniceanu

CROHMĂLNICEANU, Ovid S.

821.135.1.09