<div align="justify"><b>Suflete moarte</b> este un traseu epopeic, cu multe atingeri cu schema <i>Divinei comedii</i> (sugestie pe care am aflat-o în <i>Russkie pisateli</i>, vol. I, Moscova, 1990, s.v.). În chip vădit, o astfel de intenție, din ce în ce mai bine conturată, nu putea fi turnată în schemele narative în funcție atunci în literatura rusească. „Romanul” devine, prin urmare, „poem”. Un „poem” pentru a cărui alcătuire Gogol nu se uită în cărțile lui Dickens ori în cele le lui Balzac (deși realiștii ruși de mai târziu vor face școală pe <b>Suflete moarte</b>), ci mult mai înapoi în timp, la Cervantes și la Ariosto (scriitori baroci!...). Sigur că nu cu gândul de a reînvia acele tradiții epice (completa lor desuetudine s-ar fi opus vehement), ci pentru a găsi acolo sugestii compatibile cu o structură modernă. <br><div align="right">• Dan Horia Mazilu

ISBN: 973-98030-9-1

GOGOL, Nikolai Vasilievici (1809-1852)

821.161.1-31=135.1