<div align="justify">Nu există subiect de istoria culturii despre care să circule atâtea locuri comune false, ridicate la rang de mituri, pătrunse în tratate academice și în comentariile mass-mediei, invadând și sclerozând reprezentările noastre fundamentale și deformând gândirea axiologică, ca problema vechilor culturi ale Africii negre. Câte afirmații „docte” nu s-au făcut despre incapacitatea funciară a negrilor de a „trăi și a fi agenți ai istoriei lor”, propagând mitul unei existențe în atemporalitate! Savanți foarte serioși au discutat decenii în șir despre „gândirea prelogică” a africanilor, deosebită în mod esențial de modul nostru logic, european. S-a construit un întreg eșafodaj de termeni pentru a explica „existența magică”, „fetișismul”, „totemismul”, „animismul”, „zeii cerești ascunși” ai acestor popoare. Societatea lor – afirmau – e anarhică, amorfă și prin aceasta absurdă, incapabilă de a progresa prin selecția unor conducători, incapabilă de a crea state, incapabilă de a crea atributele culturilor „superioare”: marile construcții, armata, cultul standardizat, scrierea. Imaginea comună existentă, nu numai la marele public, dar și la unii specialiști, este Africa: pământ al civilizațiilor staționare, lipsite de inventivitate, unde toate inovațiile majore ale omenirii au sosit din afară, începând cu tehnologiile producției agricole și a păstoritului și terminând, desigur, cu prelucrarea metalelor...

MANDICS, György

008(6)