<div align="justify">[...]<b>Vipera sugrumată</b> și <b>Moartea căluțului</b> sunt părțile complementare ale unui roman autobiografic – un valoros document uman. Spre deosebire de alte confesiuni, aceasta interesează în același timp un caz și o întreagă categorie socială contemporană. Fără o meditație asupra contextului, în care se înscrie și care condiționează cu strictețe „cazul”, lectura celor două romane nu dă decât un înțeles fragmentar. Facit indignatio versum, spunea Juvenal; iată că indignarea face și romane. Legat prin naștere de burghezie, Hervé Bazin a încercat să se smulgă din plasa ei, în urma unei experiențe tragice, și s-a năpustit, cu toate puterile, afară – fără să știe încă prea bine , de la început, ce reprezenta acest „afară”. Copilul Jean, poreclit Brasse-Bouillon, nu i s-a cerut asentimentul, cum spune singur, la acea „nenorocire” care a fost nașterea lui în sânul familiei Rezeau. În locul dragostei și căldurii la care ar fi avut dreptul, s-a trezit față în față cu un fel de monstru: propria sa mamă. Mobilurile comportării ei cu totul împotriva firii au rămas multă vreme de neînțeles pentru Jean, și reacția sa – de legitimă apărare – a fost răspunsul obișnuit al talionului: ură contra ură. Ca să pătrundă și temeiurile acestei uri, au trebuit să treacă mulți ani, a trebuit să apară în viața lui Jean o femeie care să reabiliteze în ochii lui speța însăși – în fine, a trebuit să survină descoperirea întâmplătoare a unui adevăr meschin: „vipera” nu era altceva decât o femeie rea, care-și înșelase cândva soțul și încerca să-și protejeze (cu mijloace de mamă denaturată și isterică) un fiu conceput înafara căsniciei, năpăstuindu-i pe ceilalți doi, legitimi. [...]<br><div align="right">• Val Panaitescu

BAZIN, Hervé (1911-1996)

821.133.1-31=135.1