<div align="justify"> ...După ce garda de onoare a tras focurile de armă cuvenite, drapelul a fost așezat pe sicriu și sicriul coborât în groapă, am aruncat primul bulgăre de pământ peste el și m-am pierdut printre celelalte morminte. Nu mai aveam chef de nimic, ci doar să mă plimb printre mormintele invadate de verdeață. Undeva, la marginea cimitirului, am găsit un câine slab ca o stafie, prăbușit peste un mormânt proaspăt. Încercase să sape și să ajungă acolo unde știa că fusese îngropat stăpânul lui. Oare așa aveam să ajung și eu? Să sap la mormântul tatălui meu cu speranța că îmi voi recăpăta viața dinainte? <br><br>Deși mama mereu îmi spunea „nu atinge câinii străini, fiindcă te pot mușca!”, nu mi-a păsat de sfatul ei; m-am apropiat de bietul câine și l-am mângâiat pe cap. A întors spre mine niște ochi plini de lacrimi, care aproape nu mă vedeau, dar în care mai era o urmă de speranță. Poate eram, totuși, un înger care avea puterea să-i aducă stăpânul înapoi. Nu, nu eram un înger, eram doar o biată fetiță de paisprezece ani care tocmai își pierduse tatăl, singurul om care conta în viața ei. Mi-am îngropat fața în blana murdară a câinelui și am început să plâng alături de el. S-a făcut seară când m-am dezmeticit în cele din urmă și am văzut că toată lumea de la mormântul tatălui meu plecase. In timp ce plângeam, mi s-a părut că am auzit de câteva ori că am fost strigată, dar mi se părea mai sinceră durerea câinelui cu care eram decât toate formalitățile de la înmormântare, așa că nu m-am sinchisit și am rămas mai departe cu câinele...

ISBN: 978-606-029-593-8

SOMEŞAN, Sergiu

821.135.1-32