<div align="justify">(...) A pune alături două personalități ca Beethoven și Bonaparte înseamnă a abandona oarecum tradiția „Vieților paralele”. Plutarch are puterea de a distinge momente cu semnificație similară în istoria Greciei și a Romei pentru a proiecta apoi, în conștiința cititorului, omul politic sau militar, care, primul între concetățenii săi, capătă valoare de simbol, de o parte sau de alta a Mării Adriatice. Originală și măreață, opera lui Plutarch a exercitat o atracție specială asupra multor oameni iluștri, de la Renaștere încoace și nu mai puțin asupra eroilor noștri.<br><br>Contemporani, aproape de o vârstă, fiecare din ei a făcut reflexii asupra propriului destin, dar Beethoven este cel ce le-a corelat.<br><br>În fața operei lor de o măreție unică, omenirea rămâne, pe bună dreptate extaziată, dar ignoră adesea tragismul însingurării aceluia care – fie bărbat de stat, fie artist – renunță pentru totdeauna la bucuriile vieții cotidiene, acceptând în schimb povara dăruirii totale. Asemenea nefericiri constituie sursa de fericire a societății, nu totdeauna conștientă în a sesiza acest echilibru binefăcător.(...)

MANOLE, Ovidiu

929

94(44)