<div align="justify"> Obișnuința aia tenace de-a îndura plecat nedreptatea îngrozitoare e cel mai teribil semn de căință și respect în fața autorităților. Cu timpul ajungi să te scuturi și să te lepezi de ea, libertatea e un nisip aspru care curăță cocleală, și atunci ți-e silă și ți-e rușine c-ai stat cu harponul înfipt în spinare, dar la început, când intri în casă și ești tot un captiv, harponul ăla are inimă și gheare și-l simți ca pe un frate geamăn care nu s-a dezvoltat firesc ca să se nască odată cu tine și a rămas ca un monstru pipernicit în plămânii tăi. Te va ucide și, totuși, aflând cine te va ucide, îl vei iubi, înduioșat că i-ai stins viața mai înainte ca el să fi scos primul sunet al bocetului cu care toți pășim în văgăunele vieții. Libertatea nu se manifestă la fel de intens ca oprimarea. Prima săptămână de libertate e o vadră de năuceală. Îi risipești toate șapte zile ca un om care s-ar fi născut la vârsta de 30, de 40 sau de 50 de ani. <br><div align="right">• Fănuș Neagu, <i>Scaunul singurătății</i>

ISBN: 973-22-0230-0

În: Țara hoților de cai. : 3 volume / Fănuș Neagu . ─ București : Eminescu, 1991, 3 volume

NEAGU, Fănuș

821.135.1-31