<div align="justify">Nu știu ce-nseamnă să nu vezi cu ochii, dar știu ce-nseamnă să-ți orbești inima, cu tot sângele ei, să-i dai peste gură instinctului care urlă „Nu!“, să-ți înveți mintea să-ți justifice drumul în jos. Această carte mi-a spart în față o oglindă și m-am văzut bucăți în toate cioburile ei. Pare ciudat, însă eram întreagă în fiecare ascuțitură. Pentru că totul omului cu sufletul orbit este un tot mai mic. Că să te-ntorci la tine, că altă cale nu e, iubește-te-n fărâmă, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela în cartea asta pulsândă, răvășitor de necesară. <br><div align="right"> • Ana Barton <br><br></div align="right"> <hr/><br> Mărturisesc că am citit cartea Petronelei Rotar de două ori. Prima dată am citit-o încercând să înțeleg fuga, un fel de du-te vino amețitor. Plecări, veniri, localități, toată lumea fuge aparent pe undeva și constant de propria persoană. Personajul principal stă locului doar vreo câteva săptămâni și numai când are depresie acută. <br>A doua oară am citit volumul ca să îmi delimitez mai clar portretele: nu numai portretul Alexei sau cel al lui Călin, cele două personaje principale, ci și portretul personajului psihodramă, portretul părinte-feminin, portretul părinte-masculin, portretul personajului „societate românească“. Fiecare dintre ele devine pe rând personaj principal, chiar și numai pentru câteva secunde, și apoi decor, obiect de recuzită în caruselul unui român care poate fi citit pe foarte multe planuri. Ceea ce unește toate aceste planuri este sinceritatea. Onestitatea dusă până la extrem a unei femei sfâșiate între inerția de a se minți prinsă în construcțiile sociale care i-au fost inoculate și incapacitatea de a trăi așa. <br><br>Ca o disecție făcută pe viu, cartea Petronelei este construită în jurul revelației dureroase că, deși ne ascundem sub un munte de mecanisme de apărare cotidiene, de noi înșine nu avem unde să fugim. <br><div align="right"> • Anca Mizumschi <br><br></div align="right"> <hr/> <br>Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul că ea tratează literatura ca pe o problema personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violență și rezistență în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă. <br><div align="right"> • Radu Vancu

ISBN: 978-606-763-148-7

ROTAR, Petronela

821.135.1-94