<div align="justify"> Relevând un autentic talent scriitoricesc, corespondența purtată de Berlioz – fie cu Wagner, Schumann, Liszt, Glinka, Stasov, Hans von Bülow, fie cu prieteni ca Joseph D'Ortigue, Ferdinand Hiller, Auguste Morel, Schlesinger, Lecourt, Ernest Legouvé, Gounet, Desmarets, Massart, fie cu fiul său Louis – ne permite să pătrundem dincolo de aparențe, în intimitatea omului, pentru a afla acolo argumente necesare înțelegerii operei [...] <br> Cuvintele și gândurile lui Berlioz, ele singure, îl definesc mai exact decât orice altă caracterizare sau încercare de a-i interpreta opera. Ca și creația, corespondența este cea care-l conturează cu mai multă fidelitate și, poate, cu și mai multă acuitate decât prima, pe omul care le-a produs, una explicând-o pe cealaltă. Pentru că altfel, „creația nu poate fi completă, definitivă, timpul trăirii și timpul mărturisirii coincid și se influențează”. <br> De aceea, Corespondența pe care avem bucuria s-o prefațăm, ne apare ca o admirabilă și prețioasă oglindă a interiorității omului și artistului care a fost Hector Berlioz. – Despina Petecel

BERLIOZ, Hector

78(44):929=135.1