Povestire inspirată din basmul „Harap alb” de Ion Creangă.

<div align="justify">Aș întoarce timpul și... dacă aș mai fi „Harap Alb”, atunci în preajma mea, cu un zâmbet pentru „cel frumos”, cel voios, prieten credincios, neînfricat, dintr-un basm neegalat, s-ar afla și Părintele filmului: prea talentatul-imaginativul-copilărosul-neprevăzutul-inventivul Ion Popescu-Gopo, cel întors de pe Lună însoțit de sumedenia de fârtați ciudați și minunați: Setilă, Gerilă, Flămânzilă, Ochilă-Răslungilă și ceilalți mulți... Și asta, pentru a călători împreună spre un final de lumină hâtră, așa cum ni-l dorim mereu... cu toții. Da! Dar, de fieștecare dată, în realitatea necruțătoare, nu se poate să nu se afle-n treabă și Spânul... De ce? Fiindcă fără el n-ar mai exista rostul Luptei și marea izbândă a Binelui...<br>Ce-a fost? O „poveste” ca-n basme, pe care am trăit-o cu bucuria tinereții mele și puterile ei fermecate (aveam 29 de ani), o poveste incredibilă, dar reală, o bătaie cu un urs adevărat, eu fiind de-atunci singurul actor-cascador care a făcut așa ceva!... Filmările ne-au adus zilnic satisfacția descoperirii mirificului „continent” Ion Creangă, cel care a știut, ca nimeni altul, să preschimbe pe „A fost odată...” în „A fost și-o să mai fie!” <br>Sunt 44 de ani de când Harapul său Alb a fost transpus într-un film românesc (considerat inventiv chiar și azi), film cu „lipici”, care te îndeamnă să crezi în „Elixirul tinereții”. <br>Poveștile cu miez, basmele sunt momentele înfiorate ale copilăriei, care n-ar trebui uitate niciodată! <br>Faceți-mi loc lângă voi! Curând începe filmul și vreau să fiu și eu de față la isprăvile lui Harap Alb... – Florin Piersic

ROMFILM

791(498)