Biblioteca Municipală Codlea
Catalogul conține  17503  titluri și  17367 exemplare

  • Arta culturii Cucuteni
  • Tipul înregistrării: Text tipărit: monografic
    Autor: Dumitrescu, Vladimir
    Responsabilitate: Vladimir Dumitrescu
    Editura: Meridiane
    Locul publicării: București
    Anul Ediției: 1979
    Descriere: 116 p. : il. color și alb-negru : cartonată; 21x26 cm
    Limba: Română
    Serie: Comori de artă din România
    Subiect: istoria artei
    Subiect: artă ceramică
    Subiect: cultura Cucuteni
    Sumar sau abstract:
    De-a lungul existenței sale, cultura Cucuteni a păstrat în linii mari o unitate organică, a cărei cea mai de seamă expresie a fost și este tocmai ceramica ei pictată. Deși încătușată, ca orice artă populară (căci toate artele preistorice pot fi considerate astfel), de unele canoane și, în special, de motivele spiralo-meandrice care i-au limitat câmpul căutărilor, ceramica pictată cucuteniană constituie unul dintre aspectele nepieritoare ale artei strămoșilor noștri de acum mai bine de cinci milenii. Fiecare aspect din evoluția acestei ceramici reprezintă o verigă condiționată în chip necesar de veriga precedentă, purtând în același timp în ea germenele verigii următoare și asigurând astfel o netăgăduită continuitate. Căci – așa cum se poate vedea în paginile acestei cărți – chiar dacă între primele manifestări ale fazei A și ultimele realizări ale fazei B este o deosebire incontestabilă, urmărirea pas cu pas a evoluției artei ceramicii pictate cucuteniene confirmă fără îndoială unitatea organică și continuitatea sa perfectă.
    Clasificare: 7.031:739
    Note conţinut (cuprins):
    Introducere
    Ceramica cucuteniană
    Sculptura cucuteniană
    Încheiere
    Note
    Catalog
Unităţi
Evaluări
Exportă
Filiala de unde se ridică
Vă rugăm să schimbaţi parola