<div align="justify"> Rolul de adevărat „dascăl” al noii lumi, pe care Bizanțul l-a avut în toată Europa la începutul orânduirii feudale, este recunoscut azi în întreaga literatură de specialitate. Fără a ține seama de arta bizantină, nu se poate studia procesul de formare a culturii românești. <br>Lucrarea de față prezintă un număr important de vestigii bizantine, începând de la monumentele de arhitectură până la obiectele de podoabă, grăitoare mărturii despre viața spirituală pe teritoriul carpato-dunărean în secolele IV – XIV, rezultate mai ales din cercetările arheologice considerabil dezvoltate în ultimele două decenii. Se poate astfel urmări continuitatea unor forme ale artei romane până în secolul al VII-lea, îndeosebi în zona sudică a țării, și apoi legăturile tot mai puternice ale artei locale cu cea bizantină. Este vorba de un lung proces de participare a artei bizantine la formarea artei românești, unul dintre factorii ei constructivi, alături de cel dacic și cel roman. <br>Formată la răscrucea curentelor artistice care legau Europa de Orientul Apropiat, arta românească a beneficiat de-a lungul evului mediu de contactele directe sau mijlocite cu arta bizantină. Concepția geometrică, de ordin simbolic a artei dacice a fost îmbogățită mai întâi de arta figurativă a lumii greco-romane, la care Bizanțul a adăugat strălucirea, fastul și gustul pentru culoare. Procesul de sinteză petrecut în secolele X – XIV, în care elemente tradiționale daco-romane se contopesc cu cele bizantine, generează întreaga artă românească medievală, determinându-i structura și concepția.

NICOLESCU, Corina

7.033(498)