<div align="justify"> Romanele <b>Bagaj</b>... și <b>Pensiunea doamnei Pipersberg</b>, legate între ele prin aceleași personaje, sunt două confesiuni cu multe elemente autobiografice, în care realul se îmbină cu oniricul, cu absurdul. <br><br>Ca unitate de acțiune, <b>Pensiunea doamnei Pipersberg</b> prezintă fapte anterioare celor descrise în <b>Bagaj</b>, orânduite însă în jurul aceluiași personaj central – Ramses Ferdinand Sinidis, comis voiajor, rezident la Viena. Ca modalitate de înscenare a discursului românesc autorul apelează la formula clasică a relatării discursului personajului. Este așadar o povestire în povestire, al cărei ritual capătă însă o notă specifică și insolită prin faptul că identitatea celui care consemnează este dezvăluită fără ocolișuri în persoana lui Horia Bonciu însuși. <br><br>Ramses pendulează între erotism morbid și coșmar. Înzestrat cu o imaginație care-l trimite în zona patologicului, obsedat de moarte și de sex în egală măsură, eroul lui H. Bonciu este unul agonic, „un om în patru labe”, cum este numit chiar de narator, care se vede pus în imposibilitatea de a rezista presiunii evenimentelor din viața lui și nu găsește un alt refugiu decât în planul imaginar. <br><br>Căsătorit cu Zitta Gloria, făptură căreia, deși o iubește, Ramses nu-i poate nega platitudinea și suficiența, eroul recurge la modelul ușor schizoid al existenței duble, în care periplul prin lume al ființei este marcat la tot pasul de episoade banale în aparență, dar îndărătul cărora se descoperă mereu mistere esențiale ale vieții, atitudini arhetipale sau doar trăiri subiective, dar cu rezonanțe generalizante. Bonciu, autorul-personaj, îl întâlnește pe Sinidis la ceasul răsăritului, pe o stradă din Viena. Lumina crepusculară naște o imagine bizară, transfigurată, cu tușe urmuziene, a făpturii ce se iscă pe neașteptate în față naratorului. Ferdinand Sinidis e un „refuzat de cuvânt". Limitele dramatice ale relației sale conjugale îi generează un semiblocaj al vorbirii. El nu poate rosti decât primele trei litere ale alfabetului, pe care le repetă la nesfârșit, ca un început insistent reluat și mereu ratat. <br><br>Considerate printre puținele contribuții românești, alături de cele ale lui Urmuz, la proza absurdului, romanele lui H. Bonciu au fost foarte bine primite de către critica literară a vremii, ambele devenind cărți de referință pentru evoluția literaturii române.

BONCIU, H. (Horia) (1893-1950)

821.135.1-31