<div align="justify">Folclorul egiptean, ca și acela al tuturor popoarelor, tăinuia tezaure de basme populare. Ele se transmiteau oral și sunt pierdute pentru noi, în afară de acelea care au primit drept de cetate în literatura scrisă, atât cât s-a mai păstrat și din aceasta. Moștenite la voia întâmplării, după ce fuseseră alese de scribi, se poate spune că din aceste povestiri nu cunoaștem decât o foarte mică parte, care provine dintr-o selecție adaptată la gustul unui public evoluat. Narațiunea datorează originii sale umile o limba simplă, un stil în care repetițiile abundă. Se poate atribui unei elaborări secundare recursul la „povestirea-pretext” care încadrează basmul, îi servește ca introducere și concluzie sau unește între ele mai multe povestiri, în maniera celor <i>O mie și una de nopți</i>…<br><br>Ele sunt deosebit de interesante pentru amatorul de folclor autentic, care găsește în basmele egiptene cele mai vechi versiuni ale povestirilor devenite mai târziu clasice: <i>Sindbad Marinarul</i>, <i>Ali-Baba și cei patruzeci de hoți</i>, <i>Iosif și femeia lui Putifar</i> etc. <br><div align="right">• Georges Posener

821.411.21-34=135.1