- Baltagul
-
Tipul înregistrării: Text tipărit: monografic
Autor: Sadoveanu, Mihail Autor postfață, colofon, etc.: Bălan, Ion Dodu Responsabilitate: Mihail Sadoveanu Responsabilitate secundară: Postfață: Ion Dodu Bălan Editura: Minerva Locul publicării: București Anul Ediției: 1971 Descriere: 190 : paperback; 10,5x16,5 cm. Limba: Română Serie: Arcade Subiect: literatură română - roman Subiect: roman Subiect: bibliografie școlară Sumar sau abstract: Cu Baltagul, Mihail Sadoveanu se așază mai puțin în inima literaturii românești, unde l-au așezat cele peste 50 de volume, ca tot atâtea aspecte ale lumii căreia el, povestitorul, i-a dat viață, cât în inima propriei sale literaturi. Baltagul se menține în zona aceea superioară de mister și de poezie, începută cu Hanu Ancuței și continuată în bună parte de Zodia Cancerului.
Baltagul, constituie, sub raportul invenției, reconstituirea acelei crime păstorești despre care vorbește balada Mioriței, și meritul lui stă mai puțin în fabulația, ingenioasă, desigur, a acestor întâmplări, cât în rezonanța lor în mijlocul naturii singuratice și în măiestria cu care-și poartă de-a lungul drumurilor din munte eroina, aprigă, voluntară, dar și iluminată, pe Vitoria, văduva ortomanului pastor Nechifor Lipan.
Drama omenească, povestea din Baltagul poartă totuși un pronunțat accent de mare baladă, romanțată, de mister cosmic, aici rezolvându-se epic, după cum în Hanu Ancuței se rezolva feeric. A fi păstrat acestei povestiri, germinată în glastra de cleștar a Mioriței, toată puritatea de timbru a baladei și tot conturul ei astral — iată în ce stă întâiul dintre merite și cel mai prețios al Baltagului.Cota topografică: Bibliografie școlară/S13 Clasificare: 821.135.1-31
Unităţi
- 1 înregistrări • Pagini 1 •
- 1
![]() | Nume localizare | Clasă unitate | Tip material | Cota | Clasă utilizare | Situaţie împrumut | Rezervări | Număr Volum | Note | Fişiere ataşate | |
62504
|
Secția Împrumut: Sala 1
|
Împrumut
|
Carte tipărită
|
821.135.1-31/S13
|
1.Normal
|
La raft
|
0
|
Bibliografie școlară
|
|
- 1 înregistrări • Pagini 1 •
- 1
Evaluări
- Adaugă un comentariu şi faci cunoscută opinia ta!
Exportă
Filiala de unde se ridică