<div align="justify"><br><br>De-a lungul multor ani (studiind și cercetând numeroase fenomene și procese naturale și sociale) mi-am pus nu o dată întrebarea dacă ceea ce definește evoluția lucrurilor este echilibrul sau dezechilibrul, dacă dezechilibrul nu reprezintă ceva mai „puternic” decât echilibrul, dacă nu cumva caracteristica principală a istoriei este starea de dezechilibru, iar tendința permanentă a omului este de a ieși din acest dezechilibru, de a încerca stabilirea unui anumit echilibru (în toate domeniile). Parcă ar exista o curbă specifică a evoluției istorice care reflectă o mișcare eternă între două extreme, reflectare, în fond, a unor contradicții – motor al oricărei mișcări, a vieții însăși. Tendința eternă a omului spre echilibru (care nu poate avea decât un caracter dinamic, și nu static) de a învinge stările de dezechilibru, reprezintă însăși esența existenței umane.

ROMAN, Valter

94(100)”1945”

308(100)